“ Însă mai aveam ceva de făcut. Să mă duc acasă, în România, să vizitez mormântul bunicii, cea care m-a crescut și a avut grijă de mine. Murise bunica, țărâna să-i fie ușoară, cât eram în închisoare, și, dacă nu mă duceam să îi plâng la mormânt, nu aș mai fi avut curajul să mă uit la mine în oglindă.
Trebuia să mă duc la căpătâiul dânsei și, acolo lângă cruce, să-i mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine și să o rog să mă ierte că nu am putut ține calea cea bună în viață.
Că n-am reușit să merg pe drumul bun în viață stau dovadă anii petrecuți în pușcărie și viața mea de golan. Nu am crezut și nici nu am spus vreodată că ar fi fost vina ei sau a altcuiva. Poate că nici a mea nu a fost. Toate sunt așa cum sunt. Toate se trăiesc așa cum ni se dau. Luăm zilele una după alta și le perpelim la flăcările minții și inimii până se coc și se duc. Se duc și nu se mai întorc. Chiar, unde se duc, Doamne, zilele trecute? Cine le administrează atunci când morții nu mai știu de ele? Și de ce nu se mai întorc ele? Și dacă s-ar întoarce, ne-am plictisi de ele sau tu te-ai plictisi uitându-te la ele? Cine știe?
O dusă și-o venită, cum s-ar zice. M-am dus la mormânt cum se duce hoțul la furat în amiaza mare. Nu am vrut să mă vadă nimeni, de aceea n-am spus nimănui care ar putea anunța că mă duc la bunica la mormânt. Din oraș mi-am închiriat o mașină și, odată ajuns în sat, m-am oprit direct la cimitir. Mormintele erau îngrijite. Stăteau tăcute în ele mama, tata, bunica și bunicul. Și în mine stăteau tăcuți mama, tata, bunica și bunicul. Doar eu lăcrimam uitându-mă la numele lor de pe cruce. Paștele mamii ei de viață, că tare prost au gândit-o unii de acolo de sus. Unii să se bucure de ce au, iar alții să caute ce-au pierdut devreme în viață. Oameni lângă oameni, dar fiecare cu soarta lui. Suflet rătăcit în căutarea unui ceva pe care niciodată nu o să ai dreptul să îl ai. Hoinar până la sfârșitul vieții și dincolo de ea. Murdar de mine până în adâncul sufletului. Pus la zid de mine însumi, mi-am blestemat din nou soarta primită și, după pomenirea cuvenită celor plecați dincolo de cele ce dor, m-am întors la cele lumești. “
